O zi de naștere cu pleskaviță, mormoloci și puțină magie cristalină

Ziua mea a început, cum altfel, decât cu o pleskaviță imensă — una din aceea adevărată, sârbească, plină de carne tocată, cartofi și toate bunătățile posibile.
Și, evident, nu se putea fără Jasmine, care parcă apare de fiecare dată când se pregătește ceva special.

După pleskaviță și episodul obligatoriu de desene animate, am plecat împreună spre râu, la Timiș. Mâncaserăm bine, iar drumul parcă ne chema. Plasma mea rămase acasă, acaparată total de desene — normal, undeva trebuiau să se exprime energiile copilărești ale zilei.

Pe drum am trecut, cu mare importanță, pe Venus.
Nu planeta — strada Venus. Dar cum numele e nume, iar noi aveam vibe cosmic, am făcut gluma zilei:

„Uite, nici n-am apucat să termin pleskavița și deja călătorim interplanetar!”

Am râs amândouă, iar strada Venus a devenit, preț de câteva minute, o poartă către alte lumi.

La râu, în apă, ne-au întâmpinat mormolocii.
Și, evident, unde e Jasmine — copil de cristal — apar și alți copii, ca și cum i-ar atrage cu lumina ei. Se umple locul de râsete, pași mici și fericire.

Soarele părea că a făcut un leagăn pe cer, iar Jasmine îl urmărea ca și cum ar fi știut traseul dinainte.

Și, cum mă plimbam pe malul Timișului, m-a cuprins din senin un val cald, aurit, de parcă pășeam prin Egipt. Uneori ai senzația că lumea întreagă vine către tine, nu tu către ea.

Ca să închid cercul copilăriei, de ziua mea mi-am luat un ou Kinder, o înghețată, și tot ce-i mic, dulce și bucuros.

Apoi am ajuns în fân.
— Hai să stăm în fân! a zis ea.
Am râs amândouă, și din râs s-a născut un dans.

Dansăm în mijlocul câmpului, pe un traseu pe care nici eu nu-l mai făcusem vreodată prin sat.
Pe ogoarele oamenilor, de parcă ar fi fost un covor întins special pentru noi.
Fără să-mi dau seama, le-am binecuvântat ogoarele doar prin simplul fapt că am dansat — în apă, pe drum, pe câmp.

Am dansat, de fapt, cu tot universul prin sat.

Când m-am întors spre casă, m-a sunat curierul:
— A venit păpușa!
Dacă Jasmine e prin preajmă, e clar: rămâi pe frecvența copilăriei și a jucăriilor.

Pe cutie scria Make a wish, iar păpușa se numea Fey.
Am așezat-o cu grijă pe pernița roz cu trandafiri, primită cadou.

Și totuși… a fost una dintre rarele zile cu soare de ziua mea. De obicei e ploaie sau ceață. Dar anul acesta, soarele m-a ținut de mână toată ziua.

Așa am început să înțeleg mai bine lumea lor — a copiilor de cristal.
În grupul nostru de grid work, îi simțim din ce în ce mai des. Vin să atingă rețeaua cristalină a Pământului, să o echilibreze, să o lumineze, și să ne ridice vibrația prin joacă, muzică, culori și magie pură.

Unele suflete vin întrupate, altele rămân în astral, trimițând mesaje prin cei vii.
Doreen Virtue îi numea vindecători.
Eu îi numesc… zâmbete ale universului

Iar sfera turcoaz de pe capătul fânului?
Da, este chiar Ea (O Stea Mare, frumoasă, roz, dulce, cu puf și cu sclipici, moale , luminoasă, deșteaptă și adorabilă — copilul de cristal cu care am cucerit și Vf. Moldoveanu. Exploratoare Mare cu inimă imensă.

P.S.
Îi plac cârnații și cartofii.
Și zâmbește de parcă ar fi inventat bucuria.